"Foamea sunt eu." Amélie Nothomb

"Foamea de zahar, de spatii largi, de carti, de filme, de cultura, dar si foamea de ceilalti, foamea de a-ti fi foame si, mai presus de orice, foamea de Tot." (Lire)

"Moartea conţinută în viaţă m-a speriat rău de tot. Ca să mă liniştesc, am vrut iubire în exces.
[...]Mi-am îndreptat atunci atenţia spre cea mai sublimă dintre femei: mama. M-am atîrnat de gîtul ei.
— Mamă, te iubesc.
— Şi eu te iubesc.
— Iubeşte-mă mai tare.
— Te iubesc foarte tare.
— Iubeşte-mă şi mai tare.
— Te iubesc aşa cum numai o mamă îşi poate iubi copilul.
— Iubeşte-mă şi mai mult.
Brusc, mama văzu monstrul care o înlănţuise. Văzu monstrul pe care-l născuse, văzu foamea în persoană, cu ochii săi uriaşi care cereau un tain incomensurabil. Inspirată probabil de nişte forţe obscure, mama spuse un cuvînt pe care unii l-ar putea interpreta drept cruzime, dar care era de o fermitate indispensabilă şi care a jucat un rol capital în existenţa mea de după aceea:
— Dacă vrei să te iubesc şi mai mult, sedu-mă!
Fraza asta m-a umplut de indignare.
Sîngele mi-a urcat în obraji:
- Nu! Eşti mama mea! Nu trebuie să te seduc! Trebuie să mă iubeşti!
— Cine-a mai pomenit aşa ceva? Nimeni nu trebuie să iubească pe nimeni. Iubirea trebuie s-o meriţi.
Am rămas interzisă. [...]Trebuia să merit iubirea ei şi toate celelalte iubiri. Care va să zică, nu era de ajuns să apari şi să ceri să fii iubită. Care va să zică, nu eram de esenţă divină. Dozele faraonice de iubire pe care le ceream nu erau, care va să zică, îndreptăţite. Avalanşa aceea de „care va să zică" m-a pus în fund.[...]Şi mai grav încă: trebuia să merit dragostea.[...]În plus, simţeam foarte clar că aveam nevoie de iubire în exces: raţia normală nu putea să mă satisfacă. Trebuia să fac în aşa fel încît să merit nişte doze anormale de dragoste. Pe scurt, aveam să mă chinui ca un cîine."